
Cum va fi vremea la noapte și mâine. Se așteaptă minime de până la -10 grade Celsius
Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS) anunță că în noaptea de luni spre marți vor fi înregistrate temperaturi minime de până la -10 grade Celsius. Teritoriul țării va fi traversat de un front atmosferic ce va aduce precipitații slabe, predominant sub formă de ploaie.
Vântul va sufla din sud-vest slab spre moderat, anunță meteorologii.
„Noaptea temperaturile vor fi destul de scăzute cu minime între -5..-10°C. Ziua vom avea temperaturi cu maxime cuprinse între 0..+5°C”, potrivit SHS.
R. Moldova a fost lovită duminică de viscol și ninsoare abundentă. În țără au fost blocate mai multe sectoare de drum. Mii de oameni din sudul țării au rămas fără enrgie electrică.