Thursday, 17 July, 2025
  • USD
  • EUR
Poșta Moldovei reia expedierea și recepționarea trimiterilor poștale către și din Irak
Sursa foto: Poșta Moldovei / Facebook

Poșta Moldovei reia expedierea și recepționarea trimiterilor poștale către și din Irak

ACTUALIZARE (27 iunie) Începând cu ziua de astăzi, 27 iunie, Poșta Moldovei reia expedierea si recepționarea trimiterilor poștale internaționale către/din Irak. Același lucru este valabil în cazul trimiterilor prin serviciul poștal expres pentru documente și mărfuri (EMS).

Întreprinderea de stat a venit cu un anunț în acest sens cu puțin timp în urmă, într-o postare publicată pe Facebook.

Mai devreme, Poșta Moldovei a anunțat că a reluat expedierea și recepționarea trimiterilor poștale către și din Israel.

Persoanele care au nevoie de informații suplimentare și detalii pot apela Serviciul suport clienți la numărul de telefon 022 270-044 sau pot scrie pe adresa de e-mail informaț[email protected].

ȘTIREA INIȚIALĂ (20 iunie) Poșta Moldovei anunță suspendarea temporară a recepționării trimiterilor poștale către Irak. Întreprinderea de Stat precizează că măsura este luată în legătură cu suspendarea traficului aerian și a altor servicii de transport către această țară.

Reprezentanții Poșta Moldovei au precizat că măsura vizează atât corespondența obișnuită, cât și coletele și serviciile expres EMS.

Instituția a precizat că va informa clienții despre reluarea serviciilor poștale către această destinație imediat ce situația o va permite, prin intermediul canalelor oficiale de comunicare.

Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM


Pe 17 iunie, Poșta Moldovei a suspendat temporar și recepționarea trimiterilor poștale către Israel. Măsura a fost luată în contextul deteriorării situației de securitate din regiune și a escaladării conflictului cu Iranul.

Amintim că Israelul a declanșat în dimineața zilei de 13 iunie o amplă operațiune împotriva Iranului. Loviturile au vizat instalații nucleare, fabrici de rachete balistice și comandamente militare. Teheranul ripostează cu atacuri cu rachete, fiind înregistrate victime în ambele tabere.