Thursday, 17 July, 2025
  • USD
  • EUR

Latest

Primul protest al transportatorilor, din cele trei anunțate anterior, va avea loc pe 9 iulie în PMAN

Primul protest al transportatorilor, din cele trei anunțate anterior, va avea loc pe 9 iulie în PMAN

Primul protest al transportatorilor, din cele trei anunțate anterior, va avea loc pe 9 iulie în Piața Marii Adunări Naționale. Anunțul a fost făcut astăzi de Asociația Patronală a Operatorilor de Transport Auto (APOTA), potrivit căreia, Primăria Chișinău a fost notificată cu privire la întrunirea preconizată. Numărul preconizat de participanți la protest este în jur de 120 persoane, dintre care aproximativ 100 vor fi la volanul microbuzelor/autobuzelor, precizează APOTA. Amintim că membrii Con
# Social
Incendiu de proporții în satul Copanca, raionul Căușeni. Au ars zece hectare de vegetație, inclusiv trei de pădure

Incendiu de proporții în satul Copanca, raionul Căușeni. Au ars zece hectare de vegetație, inclusiv trei de pădure

Un incendiu puternic s-a produs ieri în localitatea Copanca, din raionul Căușeni. Focul a distrus circa zece hectare de vegetație uscată, inclusiv aproximativ trei hectare de pădure. De asemenea, flăcările au afectat două gospodării, unde focul a distrus circa 70% din acoperișul unei case și parțial un șopron. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) raportează că incendiul a izbucnit în dimineața zilei de duminică, 29 iunie.  Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 09:
# Social
Automobile de trei milioane de lei, introduse ilegal în R. Moldova. Cinci persoane sunt cercetate penal

Automobile de trei milioane de lei, introduse ilegal în R. Moldova. Cinci persoane sunt cercetate penal

Polițiștii de frontieră și procurorii din cadrul Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) au destructurat un grup organizat, implicat în introducerea ilegală a mai multor mijloace de transport pe teritoriul R. Moldova, utilizând documente falsificate. Membrii grupului ar fi introdus ilegal în țară zece automobile, în valoare de trei milioane de lei. Cinci persoane sunt cercetate penal. În cadrul unui dosar penal complex, oamenii legii au stabilit că me
# Justiție
Aur, argint și bronz. Elevii moldoveni au obținut patru medalii la Olimpiada Balcanică de Fizică

Aur, argint și bronz. Elevii moldoveni au obținut patru medalii la Olimpiada Balcanică de Fizică

Lotul olimpic al R. Moldova a obținut o medalie de aur, două medalii de argint și o medalie de bronz în cadrul Olimpiadei Balcanice de Fizică. Concursul se desfășoară la Ohrid, Macedonia de Nord, în perioada 26-30 iunie. Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a anunțat că medalia de aur i-a revenit lui Alex Secrieru, elev în clasa noua la Liceul Teoretic „Orizont” din Chișinău. Medalii de argint au obținut Victor Sandu și Vladislav Smochină - elevii ai claselor a noua din aceeași instituție d
# Social
Proteste anti-guvernamentale la Belgrad. Manifestanții au blocat mai multe străzi

Proteste anti-guvernamentale la Belgrad. Manifestanții au blocat mai multe străzi

Zeci de mii de oameni au protestat în zilele de sâmbătă și duminică în capitala Serbiei, Belgrad, cerând alegeri anticipate și sfârșitul guvernării de lungă durată a președintelui Aleksandar Vucic. Poliția a intervenit cu gaze lacrimogene pentru a dispera protestul, iar Vucic a declarat că urmează să fie efectuate „multe alte arestări” de către forțele de ordine, scrie Deutsche Welle. Participanții la protestul de sâmbătă, 28 iunie, au cerut alegeri anticipate și sfârșitul celor 12 ani de guver
# Extern
Cer variabil și temperaturi maxime de +30 de grade Celsius. Prognoza meteo pentru ultima zi de iunie

Cer variabil și temperaturi maxime de +30 de grade Celsius. Prognoza meteo pentru ultima zi de iunie

Meteorologii prognozează pentru astăzi cer variabil și maxime de +30 de grade Celsius. Precipitații nu se prevăd, iar vântul va sufla preponderent din nord-vest, cu intensificări de până la 18 m/s. În nordul R. Moldova se vor înregistra temperaturi maxime între +25..+26°C. În centru, maxima zilei va oscila între +27..+28°C, iar în sudul țării, mercurul din termometre va urca până la +29..+30°C. Amintim că, până pe 3 iulie inclusiv, tot teritoriul R. Moldova se află sub cod galben de pericol de
# Social
Important! Termenul limită de achitare a impozitului pe bunurile imobiliare și cel funciar este 30 iunie 2025

Important! Termenul limită de achitare a impozitului pe bunurile imobiliare și cel funciar este 30 iunie 2025

Persoanele fizice și gospodăriile țărănești din Republica Moldova sunt îndemnate să achite, până pe 30 iunie inclusiv, impozitul pe bunurile imobiliare și impozitul funciar pentru anul 2025. Acest impozit se achită doar în cazul bunurilor existente sau dobândite până la data de 31 martie 2025, inclusiv. Cetățenii care nu vor achita impozitul până pe 30 iunie vor fi penalizați pentru fiecare zi de întârziere a plății. Serviciul Fiscal de Stat (SFS) precizează că suma impozitului pe bunurile imob
# Economie
Cum puteți evita aglomerațiile de la punctele de trecere a frontierei, în sezonul estival. Recomandări

Cum puteți evita aglomerațiile de la punctele de trecere a frontierei, în sezonul estival. Recomandări

Sezonul estival aduce un flux intens de călători la frontiere. Pentru a asigura o traversare eficientă și confortabilă a frontierei de stat, Serviciul Vamal și Poliția de Frontieră vin cu un set de recomandări adresate tuturor călătorilor. Astfel, călătorii sunt îndemnați să traverseze frontiera prin toate punctele de trecere existente, pentru a nu suprasolicita doar unele dintre ele și pentru a evita formarea rândurilor. Pentru a cunoaște în timp real situația din posturile de frontieră, călă
# Social
În R. Moldova este marcată Ziua Națională a Portului Popular. Programul evenimentelor din capitală

În R. Moldova este marcată Ziua Națională a Portului Popular. Programul evenimentelor din capitală

În R. Moldova este marcată astăzi Ziua Națională a Portului Popular, care aduce un omagiu portului popular și tradițiilor asociate, ca elemente fundamentale ale identității și continuității noastre culturale. Cu acest prilej, la sediul Muzeului Național de Etnografie este organizată o expoziție de port popular, un târg al meșterilor populari, defilare de porturi populare și ateliere de creație. Evenimentul a fost marcat de inaugurarea expoziției „La Câșla lui Drăghici” – o selecție prețioasă de
# Cultură și Turism
Ucraina, atacată cu 477 de drone și 60 de rachete. Un pilot ucrainean a fost ucis, iar avionul său a fost distrus

Ucraina, atacată cu 477 de drone și 60 de rachete. Un pilot ucrainean a fost ucis, iar avionul său a fost distrus

Noaptea trecută, Rusia a lansat un atac aerian extins asupra Ucrainei, folosind 477 de drone și 60 de rachete de diferite tipuri, anunță autoritățile ucrainene. Un pilot ucrainean a fost ucis, iar avionul său F-16 a fost distrus în timpul atacului aerian de amploare. Pilotul ucis în timpul respingerii atacului nocturn este Maxim Ustimenko, în vârstă de 32 de ani. „Pilotul a utilizat toate armele de la bord și a reușit să doboare șapte ținte aeriene. În timpul ultimei interceptări, avionul său
# Extern
Meteorologii prognozează pentru astăzi cer variabil și maxime de +28 de grade Celsius

Meteorologii prognozează pentru astăzi cer variabil și maxime de +28 de grade Celsius

Săptămâna se încheie cu cer variabil pe întreg teritoriul țării. Potrivit meteorologilor, astăzi vremea se va menține, în general, stabilă și fără precipitații. Vântul va sufla preponderent din nord-vest, slab până la moderat, izolat cu intensificări de până la 18 m/s. În nordul R. Moldova se vor înregistra temperaturi maxime între +23..+24°C. În centru, maxima zilei va oscila între +25..+26°C, iar în sudul țării, mercurul din termometre va urca până la +27..+28°C. Amintim că, până pe 3 iulie
# Social
R. Moldova va sărbători mâine Ziua Națională a Taților. Ce activități vor fi organizate în capitală

R. Moldova va sărbători mâine Ziua Națională a Taților. Ce activități vor fi organizate în capitală

Mâine, 29 iunie, R. Moldova va sărbători pentru prima dată Ziua Națională a Taților. Tații de toate vârstele, alături de familii, colegi și prieteni, sunt așteptați în scuarul Parlamentului duminică, între orele 10:00 și 12:30, pentru a participa la un eveniment acestei sărbători. Evenimentul „Tații activi – parteneri egali în creșterea copiilor” va include activități recreative, muzică, jocuri pentru copii și momente interactive care vor evidenția rolul activ al taților în viața de familie. De
# Social